Prin natura „ocupației” mă întâlnesc mereu cu oameni noi, cu figuri noi, cu caractere diferite și personalități aparte. Îmi place de fiecare dată să le ascult povestea și să pătrund, chiar și numai pentru câteva clipe, în intimitatea celor cu care interactionez. Poate că tocmai din această perspectivă iubesc sincer și această parte a vieții mele și anume, fotografia. Pe Larisa și Ciprian i-am cunoscut la prima noastră întâlnire oarecum superficial, am schimbat câteva cuvinte „organizatorice” și a rămas că ne revedem în ziua marelui eveniment. Ulterior, în zilele premergătoare „momentului zero” am discutat de multe alte ori la telefon și am început ușor ușor să înțeleg că am de a face cu doi oameni speciali, extrem de uniți, cu suflet mare și matur, a căror poveste a fost și este devenită una comună cu mult timp înaintea celor ce au urmat. Dragilor, m-ati impresionat cu felul vostru simplu, dar extrem de profund de a fi. Ciprian, esti un zapacit!! Nu e frumos ce faci!!! Dar să nu te schimbi!! :)) Larisa, esti o femeie formidabilă, extrem de puternică și stăpână pe tot ceea ce este! Oameni frumoși, vă doresc în viața asta să aveți mii de amintiri măcar la fel de frumoase ca cele pe care vi le voi reîmprospăta mai jos și sper din inimă ca toate fotografiile mele să fie demne de rugămintea pe care mi-ați făcut-o: „Tudor, fă-le cum știi tu mai bine, pentru că noi cu asta rămânem!” Sper că a meritat așteptarea!

              vă îmbrățișez sincer cu mult drag, Tudor